SATUL SCHELA SI SPECTACOLUL NATURII

De îndată ce ai ieșit din Târgu Jiu, după câțiva kilometri ajungi în Sâmbotin, sat al comunei Schela din județul Gorj. Peisajul se schimbă odată ce drumul se îngustează și începi să urci pantele. Pe lângă şosea, râul Sâmbotin curge cu zgomot, ducând parcă mai departe poveștilor oamenilor din Schela. Casele gorjenilor vechi și noi, cu căpițele ce tronează în curți, completează tabloul naturii. Susurul apei e întrerupt doar de cântecul păsărilor. Ești parcă într-o altă lume.

Trecem ușor de punctul de poliție din Sâmbotin și continuăm să urcăm spre satul Arsuri. Ținem drumul drept, captivați de spectacolul pe care ni-l oferă natura, dar și de casele vechi, construcții ce îmbină lemnul cu piatra. Glasul apei ce curge la vale se aude undeva în depărtare. Îndrăgostiți de spectacolul naturii

În satul Schela, spectacolul naturii este unic: fagii, mestecenii, brazii înalți parcă mângâie cerul, alintaţi de adieri calde de vânt, susurul apei se contopește cu glasul păsărilor. Așa că oamenii ce au ajuns prin aceste locuri au fost cuceriți, iar unii și-au ridicat aici căminul.

În satul Schela, o răscruce de drumuri. Unul te duce spre biserică, altul spre fosta mină. Îl alegem pe al doilea. După ce trecem de o ultimă gospodărie, drumul îngust e mărginit de pe o parte de prăpastia adâncă, de unde se aude curgând cu viteză Hărăborul și de cealaltă parte de muntele de pe care se scurg șiroaiele de apă.

Ajunsi la mina, am intalnit un batranel care-si pastea vacile... „Scoteam vagoanele cu locomotiva din mină. Nu se excava cu mașina. Se perfora, se pușca, se încărcau la lopată vagoanele și la scoteam cu locomotiva. Nu greu, era foarte greu să lucrezi în mină. Era o mină foarte periculoasă. Două zile lucram pe galerii, în rest pe principală. Aduceam câte 20 de vagoane pe locomotivă. Era cam singura de unde se extrăgea antracit, dar la un moment dat nu au mai avut piață de desfacere și au închis-o“, ne povestește batranelul, ce ne conduce spre gura minei. Mina Schela a asigurat ani buni traiul celor din comună. Pe lângă antracit și praf negru în plămâni, mina a oferit generațiilor de mineri și o pâine.

Unii au plătit un preț prea mare pentru ea: viața. Ca orice mină și cea de la Schela și-a cerut periodic tributul. Cele trei cruci stau și astăzi mărturie la gura minei și îi avertizează pe cei ce trec prin apropiere că pântecele hămesit al muntelui poate cere în continuare suflete noi. Brazi falnici au fost plantați, în amintirea celor nouă băieți morți în mină în urma unei explozii ce a avut loc în urmă cu 45 de ani. Viața în mină lasă urme greu de șters.

Dincolo de spectacolul naturii, comuna Schela ascunde povești triste. Tinerii au părăsit locurile, copii sunt din ce în ce mai puțini, așa că la școli se pun lacăte. Peste cei rămași în Schela după închiderea minei praful negru pare să se așterne încet. Doar vântul cald primăvăratic îl mai împrăștie în văzduh, iar o urmă de speranță se mijește printre crengile înalte ale brazilor și fagilor. Oamenii locului încearcă să facă rai din ceea ce au.